Alergăm prea mult. Aşteptăm prea multe de la noi, adesea şi de la ceilalti. Căutăm fericiri in tot ce se poate măsura. Căutăm bucurii cantitative. Măsurăm prea des. Ne comparăm împlinirile şi le facem publice cu prea mare uşurintă.Le pierdem din valoare, neavând timp suficient pentru ele. Căutăm, căutăm,căutam. Iar si iar, mai mult, din ce in ce mai mult. Când ne ajunge?!
De prea multe ori ne dăm seama târziu ca fericirea adevărata nu costa. Că bucuriile sunt atat de personale si ca n-au unitate de masura.
Uităm cine eram in punctul 0, când nu ne doream atâtea. Când nu aşteptam atâtea. Când nu contabilizam. Când mirosul painii abia scoasă din cuptor era suficient. Cand patul in care stăteai era cu saltea din paie si in casa mirosea a var. Cand cineva isi frământa de grijă mâinile îmbătrânite pentru tine, fara sa iti spuna. Când masa era pentru mulți. Când te vedeai des cu cei dragi. Când…
Acum suntem ocupați: alergăm,masuram,comparam. Şi uitam oameni. Prea des.
Geanina Rizea 