Când cazi, rămâi aşa!

Cazi. Când stai lipit de pământ, îl auzi cum respiră. Uitasei, nu? Privit de jos, cerul redevine cer, frumosul, frumos. Când cazi, rămâi aşa! Vei simţi cum ziua are timp pentru a asculta sunetele pământului şi pentru a vedea frumuseţea cerului. Ne facem planuri, ne punem dorinţe. Ca o pânză de păianjen le construim, şi tot aşa de uşor, le rupem. Reconstruim. Rupem foi, depărtăm oameni, schimbăm locuri, rechemăm oameni ce ne-au uitat.

Când cazi, rămâi aşa! Câţi din cei pe care tu îi chemi vor veni?! Pentru că ne punem nădejdea în oameni şi în noroc, când de fapt, trebuie să ne punem nădejdea în Dumnezeu. El îţi dă puterea atunci când eşti jos să auzi bătăilel pământului şi să îţi îndrepţi privirea către acel albastru infinit. Tot El, aduce şi ia oamenii de lângă tine. Te lasă să alegi, să greşeşti, să îţi pară rau. Cât timp aştepţi ca cei pe care îi chemi să se arate, El îţi dă forţă să te ridici. Bătăile pământului se mută la tine în suflet, frumuseţea cerului se transformă în speranţă… toate numai de la El…