Nicolau Maria: ,, Mă bucur că încercaţi să recuperaţi trecutul…”

,, Am ajuns în jurul orei 14 în comuna Plosca, jud. Teleorman, leagănul copilăriei mele. Doamn
a învăţătoare mă aştepta. Micuţă, plăpândă, cu gesturi elegante şi chip luminos, m-a îmbrăţişat şi am simţit-o vibrând de emoţie. Trecuse printr-o perioadă grea, fiica dânsei şi ginerele au decedat nu de multă vreme şi nu prea mai vroia să mănânce, nu mai socializase de ceva vreme şi telefonul meu a ,,reactivat-o”, ca să o citez pe doamna profesor Mariana, fiica dânsei…

I-am simţit emoţia. Faptul că noi, învăţătorii de azi ne-am amintit de o dăscăliţă ,,debutantă în 1941” şi am căutat-o, a trezit în sufletul dânsei un şuvoi de amintiri pe care a pornit să le depene imediat ce ne-am întâlnit. ,,Eu am multe de spus despre învăţământul românesc” , a fost prima replică a dânsei şi după ce m-am aşezat cuminte la măsuţă şi-a început povestea. Şi-a dres vocea, şi după ce m-a privit în ochi şi a văzut că mi-a captat atenţia, a început să depene…

,,Eu am văzut lumina zilei pe meleaguri argeşene, la 1 iulie 1920…” O priveam şi redeveneam copilul din bancă în faţa doamnei învăţătoare, care după ani de pauză, vorbea cu entuziasm şi pasiune despre şcoala primară de la Dragoslavele, unde a făcut primele clase clase primare şi despre şcoala din Plosca unde a învăţat din clasa a III-a.

Îi priveam chipul care se lumina de admiraţie şi respect când vorbea despre cât de minunaţi au fost dascălii dânsei. M-am teleportat cu mintea acolo, alături de acei copii prin pădurile satului, pe malul apei, la serbările de Crăciun şi de Paşte, la slujbele de la biserică duminica. Simţeam bucuria dăscăliţei redevenită copil pe măsură ce povestea…

Descria cu mare acurateţe chipurile învăţătorilor dânsei, care i-au sădit în suflet „dragostea de patrie şi devalorile noastre naţionale, respectul pentru limba română şi pentru portul nostru popular. Învăţătorii mei veneau la şcoală în portul naţional. Făceau cu noi multe drumeţii şi serbări…am avut învăţători foarte pregătiţi…”

Am lăsat-o să povestească ce dorea, să-şi retrăiască momentele vieţii fericite şi mai puţin fericite, deşi eu venisem cu gândul să aflu despre activităţile învăţătorilor înainte de 1945 şi despre întâlnirile lor. Am aflat şi acest lucru, dar aceste informaţii s-au brodat pe frânturi de viaţă, care mi se perindau prin faţa ochilor rapid.

Un loc aparte în amintirile depănate îl ocupa imaginea tatălui ,,îmbrăcat în port popular, un patriot care a ajutat mulţi oameni…”. Şi-a venerat tatăl. Acesta i-a insuflat dragostea de neam şi respectul pentru valorile noastre naţionale. Tatăl şi-a îndreptat fiica spre Şcoala Normală din Turnu Măgurele în anul 1932. După 6 ani, şcoala se desfiinţa şi Maria merge la Buzău, unde îşi continuă studiile la Şcoala Normală Dr. Angelescu până în 1940, când a absolvit devenind învăţătoare. Revine pe meleagurile natale ca învăţătoare la Şcoala Generală din comuna Plosca începând cu anul 1941…[…]”