Acel miros de liliac îl ameţea. În fiecare cameră avea asemenea flori. Îl vedeam cum rupea câte o floare cu grijă, apoi o purta cu el la plimbare. Deşi era singur, mergea mai bine de două ceasuri. Într-o zi mi-a mărturisit – îi amintea de ea. Aşa o simţea mai aproape, aşa putea să-i vorbească. Părea liniştit. Oare acel miros trecea dincolo de albastru…?
Geanina Rizea 